De cativa ani unul din principiile dupa care am trait a fost sa incerc sa nu ii agresez pe cei din jurul meu. Asta a venit ca urmare a realizarii faptului ca ceream foarte mult de la persoanele din jurul meu (asteptari mari) si in acelasi timp dadeam indicatii care nu erau dorite.
Fixarea atentiei este un transfer energetic. Am incercat sa nu mai acord atat de multa atentie persoanelor din jurul meu (simteam de multe ori cum ma epuizam, in diverse moduri, in functie de emotiile pe care le traiam in acea interactiune: exaltare, frustrare, superioritate, etc..), dar am inteles ca si incercarea de a nu acorda atentie inseamna tot fixarea atentiei :)
Ok, sa zicem ca am inteles ca fixandu-mi atentia pe orice din exteriorul meu, din "realitate", o parte din mine trece in obiectul observat. De fapt, e un transfer, iar eu am fugit de acest lucru pentru ca nu am vrut sa iau nimic de la nimeni - decat de unde vroiam eu! =)) - sau de unde consideram atat de normal ca nici nu-mi dadeam seama ca faceam asta.. de la persoane pe care le consideram datoare sa-mi ofere atentie.. (deci in care imi fixasem eu atentia si consideram ca tb sa primesc inapoi ceea ce am oferit..).
Acum am inceput sa-mi observ "interiorul" meu. Intrebarea e: daca e ceva ce pot sa observ, daca eu sunt observatorul, cum as putea fi in acelasi timp si ceea ce observ? De unde sunt eu acum se vede cam asa:
- ori suntem TOTUL (tot ce observam, in interior si in exterior)
- ori suntem NIMIC (cum as putea fi lucrul pe care-l observ?!)
Si cum pot observa inclusiv observatorul, si observatorul care observa observatorul, etc, la infinit.. inseamna ca ceea ce sunt e ceva mult mai mare deasupra a tot. Si ca pot observa inclusiv asta. Inseamna ca sunt ceva foare amplu. Care este ori totul, nu? caci cuprinde totul - ori un potential nelimitat, ori un gol imens - de fapt eu vad toate intr-una si asa vad universul.
Cam asta e adevarul meu acum, ca sunt extinsa cat universul si mai mult!
Boon.
Totusi, cine sunt eu?
Pentru ca m-ar interesa pe ce sa-mi fixez atentia, si as vrea sa o fixez mai degraba pe mine decat sa ma las folosita de altii... asta incluzand parti care par din mine..
Coborand totusi cu privirea din sferele inalte, universice, ajung in 3D-ul nostru zilnic, realitatea, acest vis comun, in care atentia se agata de primul lucru placut sau neplacut: un prieten nou care impartaseste aceleasi idealuri sau neplacerea fumului tigarii celui care tocmai a trecut pe langa mine..
Si inteleg atunci ca fixatia nu e ok, si ca trebuie sa te desprinzi din orice obicei, din orice obisnuinta. Pentru ca daca reusesti sa iti fixezi atentia pe tot si toate, nimic nu te poate atrage/distrage intr-o masura mai mare, si vrand nevrand ajungi cumva la un echilibru.
Chestia asta cu fa ceva nou in fiecare zi devine atunci chiar o necesitate, cand atentia ta la un moment dat ramane fixata pe aceleasi si aceleasi lucruri cunoscute. Ajung si eu la vorba lui Ram: "Fa necunoscutul cunoscut!"
Be the Miracle!
Fixarea atentiei este un transfer energetic. Am incercat sa nu mai acord atat de multa atentie persoanelor din jurul meu (simteam de multe ori cum ma epuizam, in diverse moduri, in functie de emotiile pe care le traiam in acea interactiune: exaltare, frustrare, superioritate, etc..), dar am inteles ca si incercarea de a nu acorda atentie inseamna tot fixarea atentiei :)
Ok, sa zicem ca am inteles ca fixandu-mi atentia pe orice din exteriorul meu, din "realitate", o parte din mine trece in obiectul observat. De fapt, e un transfer, iar eu am fugit de acest lucru pentru ca nu am vrut sa iau nimic de la nimeni - decat de unde vroiam eu! =)) - sau de unde consideram atat de normal ca nici nu-mi dadeam seama ca faceam asta.. de la persoane pe care le consideram datoare sa-mi ofere atentie.. (deci in care imi fixasem eu atentia si consideram ca tb sa primesc inapoi ceea ce am oferit..).
Acum am inceput sa-mi observ "interiorul" meu. Intrebarea e: daca e ceva ce pot sa observ, daca eu sunt observatorul, cum as putea fi in acelasi timp si ceea ce observ? De unde sunt eu acum se vede cam asa:
- ori suntem TOTUL (tot ce observam, in interior si in exterior)
- ori suntem NIMIC (cum as putea fi lucrul pe care-l observ?!)
Si cum pot observa inclusiv observatorul, si observatorul care observa observatorul, etc, la infinit.. inseamna ca ceea ce sunt e ceva mult mai mare deasupra a tot. Si ca pot observa inclusiv asta. Inseamna ca sunt ceva foare amplu. Care este ori totul, nu? caci cuprinde totul - ori un potential nelimitat, ori un gol imens - de fapt eu vad toate intr-una si asa vad universul.
Cam asta e adevarul meu acum, ca sunt extinsa cat universul si mai mult!
Boon.
Totusi, cine sunt eu?
Pentru ca m-ar interesa pe ce sa-mi fixez atentia, si as vrea sa o fixez mai degraba pe mine decat sa ma las folosita de altii... asta incluzand parti care par din mine..
Coborand totusi cu privirea din sferele inalte, universice, ajung in 3D-ul nostru zilnic, realitatea, acest vis comun, in care atentia se agata de primul lucru placut sau neplacut: un prieten nou care impartaseste aceleasi idealuri sau neplacerea fumului tigarii celui care tocmai a trecut pe langa mine..
Si inteleg atunci ca fixatia nu e ok, si ca trebuie sa te desprinzi din orice obicei, din orice obisnuinta. Pentru ca daca reusesti sa iti fixezi atentia pe tot si toate, nimic nu te poate atrage/distrage intr-o masura mai mare, si vrand nevrand ajungi cumva la un echilibru.
Chestia asta cu fa ceva nou in fiecare zi devine atunci chiar o necesitate, cand atentia ta la un moment dat ramane fixata pe aceleasi si aceleasi lucruri cunoscute. Ajung si eu la vorba lui Ram: "Fa necunoscutul cunoscut!"
Be the Miracle!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu