Despre mine

Fotografia mea
Romania
Acum, sunt bine asa cum sunt. Si cum spunea Nico, "nimic nu vine prea devreme sau prea tarziu". Ma iubesc si ma accept asa cum sunt.

joi, 27 septembrie 2012

TOAMNA SI ALE SALE DARURI

"A venit toamna cu roadele ei minunate. Pentru noi, pe langa roadele pamantului, a venit cu finalizarea cursului de Nutritie pe care l-am inceput in luna mai. In tot acest rastimp am invatat foarte multe lucruri despre nutritie, anatomie, psihologie, energetica viului si abordarea holistica a omului.


A fost o experienta bogata si revelatoare. Am avut un profesor de Nutritie charismatic, spiritual, de o inalta si profunda cunoastere in domeniul nutritiei si sanatatii omului, Dr. Larisa Dumbrava. Alaturi de ceilalti profesori, si in mod special as vrea sa il amintesc pe profesorul de Psihologie, Karol Julien Wild, am patruns intr-o lume fascinanta, care ne-a vorbit, in limbaje diferite, despre maretia si frumusetea alcatuirii si functionarii omului.
Ne simtim mai bogati si mai plini de curiozitate decat la inceputuri. Au fost deschise niste usi, care ne-au invitat pe mai departe la explorare, cunostere si studiu.
Alaturi de cursul de nutritie raw vegan tinut de David Wolfe, care vine cu o abordare oarecum diferita si complementara cu ceea ce am invatat pana acum, pot sa spun ca viziunea mea asupra acestui domeniu se completeaza si imbogateste cu fiecare clipa.
Am vrut sa impartasesc cu voi bucuria finalizarii unui obiectiv important din aceasta etapa, care pentru mine inseamna foarte mult.

Am tot spus "noi", dar, ca sa fiu mai exacta, trebuie sa precizez ca am fost trei dintre membrii familiei noastre la acest curs: eu, sotul meu (Adrian) si mereu "tanara" si ambitioasa lui mama.
Pentru aceia care inca se mai plang ca vor sa abordeze un stil de viata raw vegan dar toata lumea din jurul lor innoata in sens contrar (si le mai "pun si bete in roate"), vreau sa le sugerez, din proprie experienta, ca o metoda simpla si eficienta prin care putem sa schimbam mediul in care traim, este sa devenim noi un exemplu. 
Eu sunt foarte bucuroasa ca in cadrul familiei noastre, fara sa depun un efort prea mare, tot mai multi sunt receptivi la aceste valori, iar parintii mei, de exemplu, isi fac zilnic sucuri verzi  si mananca intr-o proportie foarte mare hrana cruda. Deci... se poate! 
Acum un an si jumatate toata lumea se uita la noi ca la un caz curios si cred ca au sperat ca intr-o zi o sa ne treaca. Nici nu cred au visat atunci ca in scurt timp or sa bea si ei  "ciudatele" licori verzi, aspre si  inmiresmate...sau ca o sa isi "gateasca" supe crude si...atatea altele. Iar unii chiar sunt foarte creativi."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu