“S-a
intamplat odata ca samanta unei flori, purtata de vant sa aterizeze pe o
carare cu pamant putin si plina de pietre. O pala de vant a
rostogolit-o pana a cazut printre bulgarii de pamant, iar cand a venit
ploaia a inceput sa creasca. Floricica a reusit sa se inalte destul de
bine pe carare. Din pacate de cate ori incerca sa se intanda mai mult,
cineva calca peste ea. De cate ori se intampla acest lucru, fie ca era
strivita o frunza, fie ca se rupea chiar varful florii. Micuta planta
incerca iar si iar sa scoata la iveala cate o frunzulita sau un bobocel
de floare. Numai ca de cate ori acest lucru pornea bine, se gasea cineva
care sa o rupa in vreun fel, fie turtind-o cu pantoful fie cu roata
bicicletei. Pana la urma biata plantuta s-a vazut nevoita sa renunte la
dorinta de a se mai inalta. S-a hotarat sa incerce doar sa
supravietuiasca ramanand mereu la fel. Insa si acest lucru era greu,
pentru ca primea prea putin soare si prea putina hrana.
Intr-o
zi un gradinar a trecut pe acolo si a observat pe carare mica planta.
“Ei, ei, nu cresti intr-un loc prea bun, a spus el. Tu ar trebui sa
cresti intr-o
gradina unde sa poti creste cat mai frumos”. Gradinarul a plecat acasa
si s-a intors cu o sapa si cu o galeata. Apoi s-a apucat sa sape,
asigurandu-se ca a reusit sa cuprinda toate firicelele radacinii fara sa
le rupa. A luat planta la el in gradina, a gasit un loc cu pamant gras
unde a fixat-o, apoi a stropit-o grijuliu cu multa apa.
“Acuma
esti intr-un loc mai potrivit micuta planta, i-a zis el. Aici vei putea
sa cresti si sa te dezvolti exact asa cum le este dat tuturor celor ca
tine. Si pentru ca te-ai straduit asa de mult sa supravietuiesti in mod
sigur vei creste si vei deveni cea mai frumoasa floare din acesta
gradina.”
Mica
plantuta era foarte speriata. Se chinuise sa stea in acelasi loc atat
de mult timp, incat ii era pur si simplu frica acum cand i se oferea
acesta noua posibilitate de a se schimba total. Gradinarul a bagat de
seama ca micutei plante ii era frica, asa ca i-a vorbit din nou:
“Avem
voie sa ne fie frica, dar nu trebuie ca frica sa ne opreasca sa crestem
si sa ne dezvoltam” a sfatuit-o el pe mica planta. Pentru ca sa ajungi
sa fii ceea ce poti, trebuie sa gasesti forta in tine insati, sa te
indrepti si sa te deschizi chiar tu catre soare. Abia atunci vei reusi
sa te vezi in adevarata lumina”.
Bietei
plantute ii era inca frica, dar s-a hotarat sa nu scape acesta ocazie,
asa ca a cautat si a gasit in ea insasi puterea de a se deschide spre
lumina. Foarte curand s-a ivit o frunzulita, iar apoi un bobocel de
floare, urmate de altele si de altele. Plantuta a capatat incredere si a
inceput sa se simta mai puternica si mai curajoasa. Nu dupa mult timp
s-a acoperit de o multime de flori minunate. Gradinarul povestea tuturor
prietenilor sai, despre noua si extraordinara planta din gradina sa.
Foarte multa lume a inceput sa viziteze gradina ca sa admire florile
acestei plante atat de speciale.
Planta
auzea din ce in ce mai des in jurul ei cuvintele cu care vizitatorii ii
laudau frumusetea si isi dadea seama ce mult se schimbase si ce mult
crescuse. Acum ca era vindecata de tot, planta a inteles cu adevarat,
ca pentru ca sa se dezvolte pana la frumusetea ei deplina, a trebuit sa
aiba foarte multa incredere si curaj, ca sa se inalte singura spre soare
prin propriile ei puteri.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu