Transcenderea durerii
Maestrul Interior percepe Adevărul şi pentru el realităţile duale nu sunt decât realităţi parţiale, ale unor aspecte ale Fiinţei şi nu ale Fiinţei Integrale. Maestrul Interior nu se teme de experimentarea durerii, fie ea fizice, emoţionale sau de alt tip, căci ştie faptul că, până la un punct, durerea este inerentă stării de încarnare. Dar refuză suferinţa, care este o prelungire mentală a durerii prin gândirea “despre” o anumită situaţie. Realitatea aspectelor are talentul de a ne atrage atenţia asupra identificărilor noastre cu diferitele noastre roluri. Tensiunea, adică durerea, de orice tip ar fi, este semnul unei identificări cu un aspect. Şi deci un instrument excepţional al evoluţiei interioare. Ce facem deci atunci când apare durerea? Ce facem atunci când apare un disconfort al trăirii?
De-obicei îl negăm şi încercăm să scăpăm de el. Dacă este o tensiune care apare într-o relaţie cu cineva, mai întâi aruncăm vina pe celălalt: el este acela care ne face să suferim. Ha! Iluzie! Niciodată celălalt nu este cel care ne provoacă durerea. El doar joacă un rol cu care este identificat, iar acest lucru presează în mod dureros propria noastră identificare. Ceea ce ne doare este propria noastră identificare cu rolul respectiv. Aspectele noastre pot fi “atacate” de celălalt, niciodată Maestrul Interior. Durerea este deci a spectelor, nu a Maestrului. Maestrul transcende
identificarea cu aspectele parţiale, le include în Sine fără să le nege, le acceptă fără să le judece ca pe o parte a experienţei asumate.
Vindecarea
Orice vindecare are legătură cu trecutul şi cu identificarea cu aspectele noastre. Trecutul cuprinde poveştile pe care le spunem şi le credem despre noi înşine. Sunt poveştile aspectelor. Orice poveste despre noi înşine este parţială şi nu reflectă Adevărul întreg. Da, am fost copilul nefericit, soţul, iubitul, etc, în viaţa aceasta sau în oricare alta (poveste), dar în acelaşi timp eram cu mult mai mult decât atât. În acelaşi timp eram şi Fiiţa integrală, eram şi Maestrul conştient de faptul că trăieşte un joc al iluziei (Adevărul). Doar că nu îmi aminteam acest lucru şi astfel povestea pe care mi-o spuneam despre mine era singura mea realitate pe care o trăiam din plin.
Momentul vindecării este momentul trăirii complete a Adevărului. Momentul transcenderii tuturor poveştilor pe care ni le spunem despre noi înşine. Nu este vorba despre a nega aceste realităţi pe care le-am trăit ca fiind adevărate, ci despre a recunoaşte faptul că sunt doar parţiale şi a trăi Integralitatea Fiinţei. Este momentul în care, din hăţişurile identificărilor renaşte Maestrul Interior.
Toate bolile fizice, energetice, emoţionale şi psihice îşi au sursa în identificari cu roluri sau mecanisme de gândire şi conceptuale. Adevărata vindecare este întotdeauna spirituală şi presupune dez-identificarea de aceste roluri şi
poveşti pe care ni le spunem nouă înşine şi în care credem ca fiind singura realitate. (de citit Richard Moss, Fluturele negru, Mandala Fiinţei şi Vindecarea începe în Interior) Vindecătorul Interior despre care vorbeşte Stan Grof este un alt nume al Maestrului Interior care transcende orice rol, orice aspect, orice identificare. În acest punct, vindecarea integrală este o transformare spirituală. Singura vindecare posibilă, de fapt.
Relaţiile şi rolurile
Poveştile pe care ni le spunem despre noi sunt întotdeauna în conjuncţie cu poveştile celorlalţi, după cum aspectele cu care ne identificăm se sprijină pe aspectele cu care se identifică ceilalţi. Totul este relaţie. Joc rolul fiului şi cineva va juca rolul mamei, după cum altcineva va juca rolul fiului meu. Este un mare spectacol în care Sufletele îşi asumă roluri şi poveşti, uitând cine sunt cu adevărat şi faptul că nu este decât un joc. Multă suferinţă se naşte din aceste identificări. Pe de-o parte căutăm la ceilalţi ceea ce nu ne oferim singuri: iubire, respect etc. Pe de-altă parte îi judecăm pe ceilalţi aşa cum ne judecăm pe noi înşine. Vânăm în ei propriile noastre umbre. Aceasta naşte suferinţa, care este o durere prelungită cu ajutorul minţii. Ne dor nu atât situaţiile, cât gândurile noastre despre situaţii. (de citit Byron Katie, Iubeste ceea ce este) Dez-identificarea de procesele de gândire, descoperirea că noi nu suntem gândurile noastre ci mult mai mult decât atât, conduce la ieşirea din suferinţă.
Întreaga noastră viaţă încarnată este relaţie şi rol. Privită astfel, relaţionarea devine un instrument fabulos de evoluţie, căci ceilalţi nu fac decât să reflecte înapoi propriile noastre identificări şi mecanisme. Conştientizarea acestora şi alegerea conştientă a propriei realităţi este un act care face posibilă trecerea de la trăirea aspectelor la trăirea stării de conştiinţă a Maestrului Interior. Descoperim ceea ce voia să spună Isus cu “să nu judeci”. A judeca aspectele celorlalţi înseamnă a judeca propriile tale identificări. A-i condamna este echivalent cu condamnarea de sine. Privirea Maestrului Interior este o privire de la nivelul Sufletului, care percepe jocul aspectelor şi ştie faptul cădincolo de aceste realităţi se află Adevărul Sufletului. Maestrul Interior nu numai că nu judecă nici o experienţă a nimănui, dar onorează această experienţă, oricare ar fi ea, recunoscând dreptul oricărui Suflet de a alege orice identificare i-ar fi necesară în evoluţia sa.
Transcenderea nivelurilor de identificare cu aspectele noastre şi trăirea stării Maestrului Interior nu înseamnă că ieşim complet din roluri. Câtă vreme suntem în starea încarnată, rolurile noastre, pe care le jucăm unii faţă de ceilalţi sunt inerente. Maestrul Interior nu uită nici o clipă însă de natura sa trascendentă, aflată dincolo de orice rol. El joacă rolul, dar nu se identifică cu acesta. Aceasta îl face conştient de rolurile celorlalţi, care devin transparenţi în faţa privirii sale.
Un fel de Epilog
Trăirea stării Maestrului este o chestiune interioară. Înseamnă întoarcerea privirii din exterior, către înlăuntru. Înseamnă a nu mai căuta repere şi confirmări în afară, ci a avea încredere absolută în
Sine. Mai înseamnă Prezenţă absolută şi conştieţă a tuturor stărilor interioare şi a tuturor nivelurilor Fiinţei. Înseamnă a simţi permanent nivelurile fizic, energetic, emoţional şi mental, fără a te identifica cu nici unul din acestea. Înseamnă a simţi nivelurile rarefiate ale fiinţei, numite generic “spirituale”, fără a părăsi realităţile parţiale ale fiinţei omeneşti enumerate mai sus. Maestrul nu pleacă din corpul, energia, emoţia, gândirea sa, nici un moment, pentru a accesa aceste niveluri spirituale, ci dimpotrivă, le aduce pe acestea în Punctul său de Prezenţă care ajunge să fie un punct de convergenţă a tuturor dimensiunilor. Metafizica Maestrului înclude în mod intrinsec dimensiunea sa umană,căci altfel, Adevărul său nu ar fi complet. Maestrul Interior este deci o fiinţă umană care a devenit conştientă de propria sa divinitate, care a ajuns să încorporeze în dimensiunea (HORIA TURCAN)
Maestrul Interior percepe Adevărul şi pentru el realităţile duale nu sunt decât realităţi parţiale, ale unor aspecte ale Fiinţei şi nu ale Fiinţei Integrale. Maestrul Interior nu se teme de experimentarea durerii, fie ea fizice, emoţionale sau de alt tip, căci ştie faptul că, până la un punct, durerea este inerentă stării de încarnare. Dar refuză suferinţa, care este o prelungire mentală a durerii prin gândirea “despre” o anumită situaţie. Realitatea aspectelor are talentul de a ne atrage atenţia asupra identificărilor noastre cu diferitele noastre roluri. Tensiunea, adică durerea, de orice tip ar fi, este semnul unei identificări cu un aspect. Şi deci un instrument excepţional al evoluţiei interioare. Ce facem deci atunci când apare durerea? Ce facem atunci când apare un disconfort al trăirii?
De-obicei îl negăm şi încercăm să scăpăm de el. Dacă este o tensiune care apare într-o relaţie cu cineva, mai întâi aruncăm vina pe celălalt: el este acela care ne face să suferim. Ha! Iluzie! Niciodată celălalt nu este cel care ne provoacă durerea. El doar joacă un rol cu care este identificat, iar acest lucru presează în mod dureros propria noastră identificare. Ceea ce ne doare este propria noastră identificare cu rolul respectiv. Aspectele noastre pot fi “atacate” de celălalt, niciodată Maestrul Interior. Durerea este deci a spectelor, nu a Maestrului. Maestrul transcende
identificarea cu aspectele parţiale, le include în Sine fără să le nege, le acceptă fără să le judece ca pe o parte a experienţei asumate.Vindecarea
Orice vindecare are legătură cu trecutul şi cu identificarea cu aspectele noastre. Trecutul cuprinde poveştile pe care le spunem şi le credem despre noi înşine. Sunt poveştile aspectelor. Orice poveste despre noi înşine este parţială şi nu reflectă Adevărul întreg. Da, am fost copilul nefericit, soţul, iubitul, etc, în viaţa aceasta sau în oricare alta (poveste), dar în acelaşi timp eram cu mult mai mult decât atât. În acelaşi timp eram şi Fiiţa integrală, eram şi Maestrul conştient de faptul că trăieşte un joc al iluziei (Adevărul). Doar că nu îmi aminteam acest lucru şi astfel povestea pe care mi-o spuneam despre mine era singura mea realitate pe care o trăiam din plin.
Momentul vindecării este momentul trăirii complete a Adevărului. Momentul transcenderii tuturor poveştilor pe care ni le spunem despre noi înşine. Nu este vorba despre a nega aceste realităţi pe care le-am trăit ca fiind adevărate, ci despre a recunoaşte faptul că sunt doar parţiale şi a trăi Integralitatea Fiinţei. Este momentul în care, din hăţişurile identificărilor renaşte Maestrul Interior.
Toate bolile fizice, energetice, emoţionale şi psihice îşi au sursa în identificari cu roluri sau mecanisme de gândire şi conceptuale. Adevărata vindecare este întotdeauna spirituală şi presupune dez-identificarea de aceste roluri şi
poveşti pe care ni le spunem nouă înşine şi în care credem ca fiind singura realitate. (de citit Richard Moss, Fluturele negru, Mandala Fiinţei şi Vindecarea începe în Interior) Vindecătorul Interior despre care vorbeşte Stan Grof este un alt nume al Maestrului Interior care transcende orice rol, orice aspect, orice identificare. În acest punct, vindecarea integrală este o transformare spirituală. Singura vindecare posibilă, de fapt.Relaţiile şi rolurile
Poveştile pe care ni le spunem despre noi sunt întotdeauna în conjuncţie cu poveştile celorlalţi, după cum aspectele cu care ne identificăm se sprijină pe aspectele cu care se identifică ceilalţi. Totul este relaţie. Joc rolul fiului şi cineva va juca rolul mamei, după cum altcineva va juca rolul fiului meu. Este un mare spectacol în care Sufletele îşi asumă roluri şi poveşti, uitând cine sunt cu adevărat şi faptul că nu este decât un joc. Multă suferinţă se naşte din aceste identificări. Pe de-o parte căutăm la ceilalţi ceea ce nu ne oferim singuri: iubire, respect etc. Pe de-altă parte îi judecăm pe ceilalţi aşa cum ne judecăm pe noi înşine. Vânăm în ei propriile noastre umbre. Aceasta naşte suferinţa, care este o durere prelungită cu ajutorul minţii. Ne dor nu atât situaţiile, cât gândurile noastre despre situaţii. (de citit Byron Katie, Iubeste ceea ce este) Dez-identificarea de procesele de gândire, descoperirea că noi nu suntem gândurile noastre ci mult mai mult decât atât, conduce la ieşirea din suferinţă.
Întreaga noastră viaţă încarnată este relaţie şi rol. Privită astfel, relaţionarea devine un instrument fabulos de evoluţie, căci ceilalţi nu fac decât să reflecte înapoi propriile noastre identificări şi mecanisme. Conştientizarea acestora şi alegerea conştientă a propriei realităţi este un act care face posibilă trecerea de la trăirea aspectelor la trăirea stării de conştiinţă a Maestrului Interior. Descoperim ceea ce voia să spună Isus cu “să nu judeci”. A judeca aspectele celorlalţi înseamnă a judeca propriile tale identificări. A-i condamna este echivalent cu condamnarea de sine. Privirea Maestrului Interior este o privire de la nivelul Sufletului, care percepe jocul aspectelor şi ştie faptul cădincolo de aceste realităţi se află Adevărul Sufletului. Maestrul Interior nu numai că nu judecă nici o experienţă a nimănui, dar onorează această experienţă, oricare ar fi ea, recunoscând dreptul oricărui Suflet de a alege orice identificare i-ar fi necesară în evoluţia sa.
Transcenderea nivelurilor de identificare cu aspectele noastre şi trăirea stării Maestrului Interior nu înseamnă că ieşim complet din roluri. Câtă vreme suntem în starea încarnată, rolurile noastre, pe care le jucăm unii faţă de ceilalţi sunt inerente. Maestrul Interior nu uită nici o clipă însă de natura sa trascendentă, aflată dincolo de orice rol. El joacă rolul, dar nu se identifică cu acesta. Aceasta îl face conştient de rolurile celorlalţi, care devin transparenţi în faţa privirii sale.
Un fel de Epilog
Trăirea stării Maestrului este o chestiune interioară. Înseamnă întoarcerea privirii din exterior, către înlăuntru. Înseamnă a nu mai căuta repere şi confirmări în afară, ci a avea încredere absolută în
Sine. Mai înseamnă Prezenţă absolută şi conştieţă a tuturor stărilor interioare şi a tuturor nivelurilor Fiinţei. Înseamnă a simţi permanent nivelurile fizic, energetic, emoţional şi mental, fără a te identifica cu nici unul din acestea. Înseamnă a simţi nivelurile rarefiate ale fiinţei, numite generic “spirituale”, fără a părăsi realităţile parţiale ale fiinţei omeneşti enumerate mai sus. Maestrul nu pleacă din corpul, energia, emoţia, gândirea sa, nici un moment, pentru a accesa aceste niveluri spirituale, ci dimpotrivă, le aduce pe acestea în Punctul său de Prezenţă care ajunge să fie un punct de convergenţă a tuturor dimensiunilor. Metafizica Maestrului înclude în mod intrinsec dimensiunea sa umană,căci altfel, Adevărul său nu ar fi complet. Maestrul Interior este deci o fiinţă umană care a devenit conştientă de propria sa divinitate, care a ajuns să încorporeze în dimensiunea (HORIA TURCAN)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu