RESPIRATIA(Briza)

Respiră şi leagă cerul de pământ!

Respiraţia – cerul  pe care îl tragem în noi

Deşi respir din prima clipă de viaţă, nu cred să o fi făcut în mod conştient înainte de a porni în Călătoria inimii. Iar despre „respiraţia inimii” nu auzisem niciodată. Dacă sintagma nu mi s-ar fi părut extrem de poetică şi de frumoasă, sigur mintea mea ar fi generat o sumedenie de gânduri şi explicaţii care să răspundă măcar la această întrebare: Cum, respirăm cu inima, nu cu plămânii?

Prima mea experienţă de respiraţia inimii a fost acum doi ani. Atunci i-am întâlnit eu pe Elena şi pe Horia, atunci am descoperit „spaţiul sacru al inimii” şi tot de atunci am înţeles care e legătura dintre respiraţie şi propria inima. Materia şi inefabilul, pamântul şi cerul acestea sunt, iar fiecare respiraţie este o afirmare a lui „eu sunt!”, o deschidere spre viaţă şi experienţa ei. Cerul şi Pământul se leagă prin respiraţie, acum mi-e foarte clar asta.

Aşadar am respirat şi înainte să descopăr respiraţia inimii şi respiraţia conştientă, dar cu siguranţă nu am trăit. Existenţa mea de până atunci a fost o supravieţuire inconştientă, o infirmare a lui „a fi” şi o continuă declarare a lui „a nu şti că sunt”, o poziţionare pe dos faţă de mine şi de propria existenţă, ce mi se părea un şir nesfârşit de „probleme” , nu o şansă de a experimenta însăşi viaţa.

Curând, foarte curând după ce am început Călătoria inimii, paradigma prin care am privit eu viaţa şi toate ale ei s-a schimbat fundamental, nu print-o iluminare spontană, ci mai degrabă prin declanşarea unui proces. Etepele lui, suişurile şi coborâşurile lui, pasajele lui line sau mai întortocheate nu sunt importante acum, căci nu despre asta vreau să scriu.

Importantă e doar respiraţia!

Eu respir! El respiră?

Am lucrat mereu cu copiii, iar experienţa mea didactică de până acum s-a completat de puţin timp cu experienţa de facilitator în programul Briza. Ceea ce am înţeles ca urmare a acestei ultime experienţe, este faptul că în ceea ce îi priveşte pe cei mici, nu acordăm deloc atenţie respiraţiei, sau, ca să nu generalizez, eu nu am făcut-o. Nu le-am perceput niciodată respiraţia, nu le-am ascultat suflul, nu mi-a păsat de profunzimea respiraţiei lor şi niciodată, până de curând, n-am considerat că e important să le spun cum să respire. De când fac acest lucru, de când încerc să le percep fluxul respiraţiei, de când le privesc mişcarea, uneori imperceptibilă, a corpului ce se umple şi se goleşte ritmic de aer, de atunci am vazut cât de superficial respiră ei.

În programul Briza, prima parte a workshopului e dedicată respiraţiei inimii. Apelând la o alegorie şi la exprimarea metaforică, scopul acestei prime părţi a programului acesta este: să facem conştienţi copiii de propria respiraţie, de schimbul permanent de aer şi energie dintre ei şi univers, de propriul corp şi de propriul sine. Respiram la fel ca înainte – nu apelăm la niciun element ajutător, nu adăugân inspiraţiei şi expiraţiei nicio altă acţiune- dar aducem în plus conştienţă.

Ca şi când…

 Atunci când ne place parfumul unei flori, respirăm profund şi tragem aerul adânc în noi, parcă din dorinţa de a lăsa mireasma să ne pătrundă în toate celulele. La fel, atunci când suflăm în puful unei păpădii ca într-o corolă magică, ne dozăm expiraţia, o menţinem într-un flux constant şi nu ne oprim până nu se desprinde  şi ultima sămânţă de miracol. Pornind de la aceste alegorii, i-am pus pe copii să inspire ca şi când ar mirosi o floare şi să expire ca şi când din plamă ar împrăştia praf magic.

„Fiţi atenţi la ce simţiţi!” – le-am spus de câteva ori şi la un moment dat Briza a început să se simtă!

Respiraţia (când e conştientă) înseamnă viaţă

- Ce este respiraţia?   i-am întrebat pe cei mici, curioasă fiind să văd dacă ŞTIU.

„Respiraţia e o inspiraţie!”

„Respiraţia e o acţiune pe care o facem ca să trăim”

„Respiraţia este când sufli pe nas ca să îţi bată inima.”

„Respiraţia este pulsul tuturor fiinţelor.”

„Respiraţia este un suflu, adică o tragere.”

„Respiraţia este viaţa.”

„Respiraţia este un tur pe care îl face aerul prin corp.”

„Respiraţia este sursa vieţii.”

„Respiraţia este un aer pe care îl tragem şi îl dăm.”

…. Iar concluzia a fost că cei mici ştiu. Făra excepţie ştiu, chiar dacă nu îşi găsesc cele mai potrivite cuvinte ca să şi exprime asta. Şi atunci de ce respiră superficial? Poate pentru că ne văd pe noi, cei mari din jurul lor, că respirăm superficial, sau pentru că deja au învăţat că respiraţia superficială e un mecanism  de a te retrage din viaţă, de a nu trăi, ci doar de a supravieţui.

De câteva ori la Briza, celor mici a început să le cadă lacrimi atunci când au respirat profund. Şi de multe ori, când i-am întrebat „Ce simţi?”, au răspuns „Îmi simt inima!”.

Minichestionarul pe care l-am dat spre completare copiilor n-a conţinut întrebări doar despre respiraţie, ci şi despre inimă.

„Inima este cea mai importanta din corpul nostru”

„Inima este o formă din corpul nostru care bate tot timpul.”

„Inima este timpul în care trăieşte omul.”

„Inima este locul dragostei”

„Inima este locul în care ţinem fiinţele şi lucrurile dragi.”

„Inima este o forma geometrica.”

„Inima este cea care ne ajută să respirăm”

„Inima este ceva fără de care nu putem trăi, respira, gândi” – ceea ce era de demonstrat.

Întotdeauna Programul Briza are şi o parte a doua, de Expresie. Dar asta e o altă poveste!

Raluca Ardelean