Despre mine

Fotografia mea
Romania
Acum, sunt bine asa cum sunt. Si cum spunea Nico, "nimic nu vine prea devreme sau prea tarziu". Ma iubesc si ma accept asa cum sunt.

sâmbătă, 21 iulie 2012

Semnul intrebarii

Vreau…
Ca ceilalti sa se poarte cum se cuvine pentru ca eu sa fiu fericit.
Ca mama si tata sa faca mai mult pentru mine.
Ca nimeni sa nu spuna ceva care m-ar putea rani.
Ca toata lumea sa tina cont, in deciziile lor, de mine.
Ca partenerul meu sa ma iubeasca mai mult.
Oare cat timp vom continua sa investim in nefericirea noastra, ca urmare directa a faptului ca investim in tipare mentale de genul celor de mai sus?
Ce ar fi daca, pentru cateva clipe, am observa ca:
Pot fi fericit, indiferent cum se comporta ceilalti.
Mama si tata fac deja tot ceea ce pot ei sa faca pentru mine.
Oamenii spun multe lucruri, e problema mea daca spusele lor ma ranesc.
Fiecare ar trebui sa tina cont in primul rand de sine insusi atunci cand ia o decizie.
Partenerul meu ma iubeste deja cat de mult poate.
Sau daca, pentru o clipa, am inlocui persoana a III-a cu persoana I si am spune: Vreau…

Ca eu sa ma port cum se cuvine pentru ca sa fiu fericit.
Ca eu sa fac mai mult pentru mine insumi.
Ca eu sa nu spun ceva care m-ar putea rani.
Ca eu sa tin cont, in deciziile mele, de mine insumi.
Ca eu sa ma iubesc pe mine insumi mai mult.
Cum ar arata viata noastra daca am investi energie si putere in aceste ganduri din urma? Si daca atunci cand ne apare un gand de genul celor din primul set de imperative de tip “vreau!”, ii punem validitatea sub semnul intrebarii? Oare chiar vreau ca altcineva sa imi faca viata mai frumoasa? Oare chiar imi doresc asta? Oare chiar e posibil ca altcineva sa faca asta pentru mine? Sau e momentul sa incep sa simt, la un nivel profund, importanta persoanei I in gramatica sufletului meu? Si sa caut, in dictionarul meu interior, valoarea lui eu-mie-imi? Poate e momentul ca eu sa incep sa imi fac mie viata mai frumoasa, acceptand ceea ce este, acum si aici, fara a ma lua la tranta cu realitatea?
Poate ca asa am avea o sansa la a ne lua fericirea inapoi. La a o smulge din incurcaturile mintii noastre, ale convingerilor noastre, ale orgoliului nostru. Si a o aduce din nou in inima noastra, acolo unde ii este locul. Uneori nu avem nevoie de nimic mai mult decat de un semn de intrebare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu