Eu sunt pe zi ce trece tot mai fascinata de puterea copiilor. Cand spun putere, vorbesc despre a fi, a simti si a actiona ca si creatie divina in conformitate cu planul primit. Fetita mea isi alege, de multe ori, cuvinte uluitoare pentru un copil de 3 ani si jumatate de a exprima puternica ei legatura, curata cu Dumnezeu. Cand se simte intr-adevar imputernicita, conectata primeste starea de siguranta specifica oricui care traieste in iubirea lui Dumnezeu. Asa ca, in ultimul timp ea declara tot mai des ca “Mama, eu sunt cea mai puternica!” iar noi nu pricepeam care e, de fapt, mesajul transmis. Mesajele copiilor sunt incredibil de simple si elocvente dar noi, obisnuiti, sa interpretam orice sub forma care credem noi ca ii creeaza un spatiu educational propice, transformam tot ce e mesaj de bucurie sau chiar de ajutor al lor intr-o banala conversatie distractiva si puerila. Copiii sunt extrem de intelepti tocmai prin conectarea pe care o au atat de puternica si au aparut in vietile noastre pentru a ne aduce aminte de calea minunata a bucuriei sincere, a daruirii neconditionate, a smereniei, a reevaluarii, a reintoacerii din nesanatate in sanatate, a curateniei sufletesti, a iubirii de oameni, a iubirii de natura, a iubirii de Tot, a credintei in evolutia noastra ca fiinte unice, parte dintr-un intreg frumos, in care avem un rost pentru a semana mai departe aceste simtaminte unice si tranformatoare: credinta in lumina, iubirea de TOT, nadejdea in ascensiunea noastra.
Copiii acestia cu ochii lor luminosi ne transmit ca ei ne pot ajuta pe noi! De cate ori imi las la o parte orice ganduri ca “e de facut asta, trebuie sa termin”, “nu am timp pentru cealalta” sau “vai, ce stresata sunt cate lucruri am de facut maine” si ma las in jocul ei, ma las sa ma bucur de TOATA experiente cu ea se intampla sa ma umplu de iubire, de bucurie si, mai ales, de Putere pentru a muta muntii din loc. Iar, cateodata, imi dau seama ca nici macar nu e nevoie sa mut muntii pentru ca drumul pe cararile lor este plin de frumuseti si de invataturi!
De multe ori, ca parinti sau viitori parinti, ne cream un comportament, pe care-l numim noi “responsabil” legat de ceea ce trebuie sa furnizam noi in familie. Asa ca ne punem sa muncim pe rupte sa cumparam case tot mai mari, masini tot mai mari, vacante tot mai scumpe, jucarii tot mai sofisticate, participari la activitati de socializare extenuante pentru copii si pentru noi etc. Ce inseamna a fi parinte responsabil, de fapt, in aceasta acceptiune? A fi doar un “furnizor” de mancare, haine, excursii, bone, educatie, jucarii,control excesiv, reguli stricte de nedorgat! , amenintari, manipulari, traume, frustrari? Sau a fi parintele ( mama sau/si tata) care se bucura sa daruiasca timp indestulat, de calitate, de grija manifestata prin ascultarea nevoilor lui( nu alte tale!) si prin iubire manifestata prin afectiune, joaca, rasete, comunicare? E asa de simplu si frumos cand se intampla asa, in ultima varianta, in cea de a fi doar “parinte” fara a mai trebui sa fii responsabil! Toate portile se deschid, copilul infloreste, evolueaza iar noi primim ajutorul divin de a ne intoarce la noi!
De cand s-a nascut Emma sunt la un curs intensiv de “trai autentic al vietii”. Asa ca, primul pas a fost ca am inceput sa ma uit in interiorul meu sa vad cine sunt. Apoi mi-a fost frica de ce am vazut, am crezut ca e inceputul sfarsitului. Apoi am primit ajutor, am primit putere! Nu mi-a mai fost frica. M-am uitat mai departe, si am crezut ca ma “slabeste” tot procesul asta pentru ca ma indeparta de ceea ce stiam eu despre mine si despre lume inainte. Apoi am primit sa raman asa! Si mi-am dat seama ca, de fapt, slabiciunea mea era puterea mea manifestata prin: rabdare, incredere, smerenie. Apoi mi-am vazut inima, macar pentru cateva secunde si era atat de plina de sens! Si atunci am inteles ca am ajuns la mine si m-am bucurat! Am ras, am plans, m-am jucat si m-am umplut de toata de fericirea pe care o puteam duce atunci! Au venit apoi mastile trecutului sa-mi spuna ca nu pot trai asa, ca e o iluzie. Dar am primit din nou Putere. Acum eu stiu ca a fost ei este sansa de a-mi urma drumul meu. Doar intorcandu-ma la mine, la punctul 0, la inocenta si curatenie, pentru a accesa ce am primit curat si pe unde am de mers in aceasta frumoasa viata pot sa ma bucur de aceasta sansa primita. Cine primeste aceasta sansa? Tu si tu si tu…Unde, cand si cum gasesti? Aici, in tine, acum si in orice moment cand alegi asta si lasandu-te in iubire, credinta si traind inocenta copilariei in viata de adult!
Enjoy…:)
Cu drag,
Florina
Copiii acestia cu ochii lor luminosi ne transmit ca ei ne pot ajuta pe noi! De cate ori imi las la o parte orice ganduri ca “e de facut asta, trebuie sa termin”, “nu am timp pentru cealalta” sau “vai, ce stresata sunt cate lucruri am de facut maine” si ma las in jocul ei, ma las sa ma bucur de TOATA experiente cu ea se intampla sa ma umplu de iubire, de bucurie si, mai ales, de Putere pentru a muta muntii din loc. Iar, cateodata, imi dau seama ca nici macar nu e nevoie sa mut muntii pentru ca drumul pe cararile lor este plin de frumuseti si de invataturi!
De multe ori, ca parinti sau viitori parinti, ne cream un comportament, pe care-l numim noi “responsabil” legat de ceea ce trebuie sa furnizam noi in familie. Asa ca ne punem sa muncim pe rupte sa cumparam case tot mai mari, masini tot mai mari, vacante tot mai scumpe, jucarii tot mai sofisticate, participari la activitati de socializare extenuante pentru copii si pentru noi etc. Ce inseamna a fi parinte responsabil, de fapt, in aceasta acceptiune? A fi doar un “furnizor” de mancare, haine, excursii, bone, educatie, jucarii,control excesiv, reguli stricte de nedorgat! , amenintari, manipulari, traume, frustrari? Sau a fi parintele ( mama sau/si tata) care se bucura sa daruiasca timp indestulat, de calitate, de grija manifestata prin ascultarea nevoilor lui( nu alte tale!) si prin iubire manifestata prin afectiune, joaca, rasete, comunicare? E asa de simplu si frumos cand se intampla asa, in ultima varianta, in cea de a fi doar “parinte” fara a mai trebui sa fii responsabil! Toate portile se deschid, copilul infloreste, evolueaza iar noi primim ajutorul divin de a ne intoarce la noi!De cand s-a nascut Emma sunt la un curs intensiv de “trai autentic al vietii”. Asa ca, primul pas a fost ca am inceput sa ma uit in interiorul meu sa vad cine sunt. Apoi mi-a fost frica de ce am vazut, am crezut ca e inceputul sfarsitului. Apoi am primit ajutor, am primit putere! Nu mi-a mai fost frica. M-am uitat mai departe, si am crezut ca ma “slabeste” tot procesul asta pentru ca ma indeparta de ceea ce stiam eu despre mine si despre lume inainte. Apoi am primit sa raman asa! Si mi-am dat seama ca, de fapt, slabiciunea mea era puterea mea manifestata prin: rabdare, incredere, smerenie. Apoi mi-am vazut inima, macar pentru cateva secunde si era atat de plina de sens! Si atunci am inteles ca am ajuns la mine si m-am bucurat! Am ras, am plans, m-am jucat si m-am umplut de toata de fericirea pe care o puteam duce atunci! Au venit apoi mastile trecutului sa-mi spuna ca nu pot trai asa, ca e o iluzie. Dar am primit din nou Putere. Acum eu stiu ca a fost ei este sansa de a-mi urma drumul meu. Doar intorcandu-ma la mine, la punctul 0, la inocenta si curatenie, pentru a accesa ce am primit curat si pe unde am de mers in aceasta frumoasa viata pot sa ma bucur de aceasta sansa primita. Cine primeste aceasta sansa? Tu si tu si tu…Unde, cand si cum gasesti? Aici, in tine, acum si in orice moment cand alegi asta si lasandu-te in iubire, credinta si traind inocenta copilariei in viata de adult!
Enjoy…:)
Cu drag,
Florina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu