Despre mine

Fotografia mea
Romania
Acum, sunt bine asa cum sunt. Si cum spunea Nico, "nimic nu vine prea devreme sau prea tarziu". Ma iubesc si ma accept asa cum sunt.

joi, 19 aprilie 2012

Despre ÎNŢELEGERE
-          Ce pot face ca să nu mai îmi judec vecinii?
-          Să te rogi.
-          Atunci, de ce nu am atins încă această realizare?
-          Pentru că nu te-ai rugat în locul corect.
-          Care este acel loc?
-          În inima lui Dumnezeu.
-          Şi cum pot ajunge acolo?
-          Simplu: trebuie să înţelegi că cei care păcătuiesc nu ştiu ce fac şi merită iertaţi.
Despre UNIVERSALITATE
De regulă, Maestrul nu îi încuraja pe oameni să rămână la mănăstire.
-          Ca să profiţi de pe urma cărţilor nu trebuie să trăieşti într-o bibliotecă, obişnuia să le spună el.
Alteori, le vorbea chiar mai direct.
-          Poţi citi o carte fără să păşeşti niciodată într-o bibliotecă. La fel, poţi practica spiritualitatea fără să calci niciodată într-un templu.
Despre IMPLICARE
Deşi era amabil cu toţi discipolii săi, Maestrul nu-şi putea ascunde preferinţa faţă de cei care trăiau în lume – adică faţă de cei căsătoriţi, faţă de negustori, fermieri, etc. – prin comparaţie cu cei care trăiau la mănăstire.
Întrebat de ce, el a răspuns:
-          Spiritualitatea practicată într-o stare activă este infinit superioară celei practicate în izolare.
Despre INCONŞTIENŢĂ
-          Unde îl pot găsi pe Dumnezeu?
-          El este chiar în faţa ta.
-          Atunci de ce nu îl văd?
-          De ce nu îşi vede beţivul casa, deşi a ajuns în faţa ei?
Mai târziu, Maestrul a adăugat:
-          Descoperă ce anume te îmbată. Ca să vezi, trebuie să fii treaz.
Despre ACCEPTARE
-          Cum pot deveni şi eu un om mare, la fel ca tine?
-          De ce vrei să devii un om mare? a întrebat Maestrul.  Să fii OM mi se pare o realizare suficient de mare în sine…
Despre IUBIRE
-          Un cuplu de tineri căsătoriţi  l-au întrebat pe Maestru:
-          Ce trebuie să facem pentru ca iubirea noastră să dureze o veşnicie?
-          Să iubiţi împreună toate celelalte lucruri.
Despre VULNERABILITATE
Un cuplu de oameni căsătoriţi se certau mereu. Maestrul le-a oferit soluţia perfectă.
-          Nu mai cereţi ca pe un drept ceea ce puteţi cere ca pe o favoare.
 După aplicarea acestui principiu , certurile au încetat instantaneu.
Despre CURAJ
-          Ce este iubirea?
-          Absenţa totală a fricii, a răspuns Maestrul.
-          De ce anume ne temem?
-          De iubire.
Despre GENIU
Unu scriitor a venit la mănăstire ca să scrie o carte despre Maestru.
-          Oamenii spun că sunteţi un geniu. Este adevărat? a întrebat el.
-          Puteţi spune şi aşa, a răspuns Maestrul, fără falsă modestie.
-          Şi ce calitate face din cineva un geniu?
-          Capacitatea de a recunoaşte.
-          De a recunoaşte ce?
-          Fluturele  într-o omidă, vulturul într-un ou, sfântul într-un om egoist…
CIOBOTARU Anca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu